STUDIU CU COPIII BETESDA
Cristina Cîrlan a povestit copiilor despre misiunea din India
În data de 8.09.2018 am avut-o printre noi pe sora Cristina Cîrlan, o tânără misionară in devenire. Ea a povestit copiilor despre cum Domnul i-a schimbat planurile pentru viitor la finalul clasei a XII-a,despre anii petrecuți la Școala de Misiune din Constanța și mai ales despre cele 6 săptămâni în care a fost în practică în orașul Patna din India.
Cristina le-a vorbit despre cultura și obiceiurile oamenilor care nu-L cunosc pe Dumnezeu și i-a încurajat să se roage atât pentru misionari, cât și pentru țările în care trebuie dus Cuvântul lui Dumnezeu.
Pe când îşi făurea planurile pentru viitor, Dumnezeu i-a spus să îşi dea deoparte planurile ei și să Îi dea Lui întâietate în ele. A trecut timpul și Dumnezeu i-a arătat încet, încet ce insemnă sa Îi dea Lui prioritate. Pentru ea, asta a însemnat sa pășească pe drumul misiunii. Pentru a fi sigură că nu e o interpretare a gândurilor ei chemarea Domnului, a pus un semn si L-a rugat pe El sa îi descopere înainte de a merge la scoală, țara în care o dorește ca misionară... iar după rugăciune și post, Dumnezeu i-a arătat in vis India. Pentru a ajunge acolo a ştiut că are nevoie de o pregătire misionară, astfel că la şcoala de misiune, mai mult decat o pregătire misionară a avut parte si de o șlefuire a caracterului și a siinvatat sa trăiască prin credinta.
In anul 2 de studiu a mers în practică pentru 2 luni in India și acolo, mai mult decat multa mizerie și sărăcie, mai mult decat lipsa de educatie si liniste, a văzut lipsa Dumnezeului adevarat. Doar Dumnezeu ii poate da o nădejde și o speranta săracului nebăgat în seamă și doar El poate misca bogatul care il considera necurat pe sarac.
Pentru ca s-a confruntat și cu o boală gravă a unui copil din orfelinat,a inteles ca prin aceasta Dumnezeu o îndrumă înspre a face și o pregătire medicala pentru a fi mult mai eficientă pe câmpul de misiune. Astfel, Cristina urmează cursurile unei școli postliceale in Constanta, dar și o facultate de asistență socială, pentru a putea oferi și ajutor mult mai practic acolo unde o va aseza Domnul in India.
Dacă citești aceste rânduri roaga-te ca Domnul sa o pregătească, din toate punctele de vedere, pentru India și roaga-te ca la momentul potrivit El sa ii arate și locul exact in care o vrea in India, iar apoi sa deschida toate ușile pentru a ajunge acolo.